joi, 3 martie 2011

MULTUMIRI


În numele Comitetului Director aducem mulțumiri tuturor membrilor SCMD care au participat sau participa la acțiunile din perioada 1-3 martie, la București, Cluj, Oradea, Deva (01.03.2011) Timișoara, Craiova (02.03.2011) și Alba Iulia (03.03.2011). De asemenea, transmitem mulțumiri deosebite Departamentului Organizare al SCMD.
La București, pe un ger năprasnic, au venit circa 2000 de delegați din 29 de filiale plus reprezentanți pe cont propriu din Orșova, Târgu Mureș și Roman.
Ora de adunare a fost 10.30, dar primii participanți au început să apară la 08.00. Marșul a început la ora 11.00. Au participat circa 8 000 de persoane, prezenta fiind fluctuanta. Parte din participanți nu au rezistat la întregul traseu de 7,4 km, la ger și la ritm, fiind însă înlocuiți cu grupuri care au intrat în rîndurile noastre pe parcurs. La ora 12.50 coloana se afla practic în situația de a intra în Piața Victoriei, unde fuseseră convocați, pentru orele 14.00, aliații și persoanele foarte în vîrsta.
Au participat delegați ai SNLP, PUBLISIND, PROLEX, ANAP, FEDERAȚIA ASOCIAȚIILOR PENSIONARILOR DIN JUSTIȚIE, FEDERAȚIA NAȚIONALĂ OMENIA și FEDERAȚIA MILITARILOR, care a anunțat public elaborarea unui protocol de colaborare cu SCMD.
Participanților li s-au adus la cunoștință aberațiile transmise de purtătorul de cuvânt al MApN, cu privire atât la prezenta la acțiune cât și la “”manipulare””. Răspunsul a fost filmat și va fi difuzat. Departamentul media al SCMD a filmat întreaga acțiune, a făcut interviuri și a realizat instantanee foto. Toate acestea vor fi utilizate în forme specifice pentru a lamuri pe toți cei interesați din ţară și din afară asupra situației reale a rezerviștilor români, asupra nemulțumirilor lor și asupra hotărârii lor de a lupta până la capăt, în cadrul sau alături de SCMD, împotriva trădării de ţară, imposturii și minciunii, împotriva legilor genocidului și subminării economiei naționale, pentru dreptul nostru legitim la cele doua tipuri de proprietate care ni se “”naționalizează””: gradul militar și renta impropriu numita pensie.
Costul întregii acțiuni pe București, constând în cheltuieli de transport filiale (51.000 lei), achiziții (stație amplificare – 4700 lei, veste, șepci și bannere noi – 10.000 lei, flori pentru bucureștence – 500 lei, materiale filmare relucrare film – 700 lei), și închirieri (fanfara – 20 persoane, 4000 lei, camioneta platforma – 450 lei) a fost de 71.350 lei.
În ceea ce privește acțiunile viitoare s-a hotărît sprijinirea în Capitală și în ţară a tuturor acțiunilor sindicale din luna martie.
Ultimatumul dat de SCMD Guvernului expira pe data de 15 martie a.c. Întrucît Guvernul intenționează sa-și asume răspunderea pe Codul Muncii pe data de 08.03.2011, estimam ca 15.03.2011 va fi data moțiunii de cenzură și a marilor manifestări ale sindicatelor și populației Capitalei de la Parlament.
În funcție de acestea, vom lua până la data de 08.03.2011, deciziile privind acțiunile noastre din capitală și din ţară pentru perioada 15-30 martie.
Reprezentanții Departamentului Juridic al SCMD au luat parte, cu documente și argumente la discuțiile privind OUG 1/2011 din cadrul comisiilor juridica și pentru munca ale Senatului. La orele 13.45, în ziua de 1 martie a.c. SCMD a fost în măsură să anunțe participanților la mitingul din Piața Victoriei ca cele doua Comisii ale Senatului au respins OUG 1/2011.
Bătălia continuă. Vom învinge sub semnul unității și solidarității în cadrul și în jurul SCMD, așa cum au cerut și proclamat participanții la marș și miting. Mulțumind tuturor celor care au înfruntat distantele, frigul și oboseala, ii avertizam pe toți cei care au stat deoparte fericiți că lupta SCMD a fost în măsură să le readucă înapoi pensiile din decembrie, asupra faptului de o gravitate excepțională, anunțat de ordinul Șefului SMG nr 17/10.02.2011 ca data de 15.03.2011 este data “”finalizării procesului de revizuire”” a tuturor “”pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publica și siguranță națională””. Cu alte cuvinte, toți cei care se cred mult prea inteligenți sau protejați de cuvântul miniștrilor încât să nu se înscrie în SCMD sau să nu sprijine acțiunile SCMD, se pot trezi din 16.04.2011, oricând, și fără gradul militar în rezervă și cu pensia făcută prin a patra decizie țăndări și cu plata eșalonată a sumelor primite “”în plus”” în lunile ianuarie-martie. Noi ceilalți, care știm exact ce ni se pregătește și de ce, vom continua sa ne batem sub strigătul de luptă lansat la marșul asupra Guvernului: “”SUNTEM MILITARI, NU BENEFICIARI!””. Pentru toți aceștia transmitem încă odată mulțumirile Comitetului Director.

Honor et Patria! Vae victis!

PREȘEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU
Linkuri de întoarcere către această postare