marți, 31 ianuarie 2012

Protest cu banderola

Conducerea SCMD, lideri ai revolutionarilor de la Timisoara si liderii diasporei romanesti din Germania au avut concomitent aceeasi idée: o zi de protest, in care oamenii din intreaga tara, membri sau nu ai SCMD, membri sau nu ai CNSC, sa protesteze fata de regimul corupt si dictatorial purtand o banderola alba. In curand, SCMD va primi ca sponsorizare din Germania 1000 de astfel de banderole, pe care scrie “Jos Basescu!”.
Gasind ideea romanilor din Germania mai completa si mai aproape de sufletul a 90% dintre cetatenii Romaniei, propunem tuturor membrilor SCMD si, in acelasi timp, propunem tuturor ONG-urilor si sindicatelor care constituie CNSC, sa ia in calcul aceasta forma de protest, pe care sa o adoptam ca actiune de lupta in cadrul razboiului imagologic cu Puterea, la urmatoarea sedinta a delegatilor CNSC.
In ceea ce ne priveste, consideram ca intreaga luna martie ar trebui sa fie o luna a protestului cu banderola.
Va informam, totodata, ca, paralel cu protestele care continua in Tara si in Piata Universitatii, SCMD a organizat pichetarea zilnica a Palatului Cotroceni, la “Monumentul Leu”, actiune care va continua si in luna februarie.
Jos dictatura!

Cu stima,
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

joi, 19 ianuarie 2012

Revenire cu privire la participarea oficiala a membrilor SCMD la manifestatiile din data de joi, 19.01.2012, orele 17.00

Deoarece nimeni nu a obtinut pana la ora actuala o aprobare oficiala pentru a organiza vreun miting, pichetare sau alta forma de protest in Piata Universitatii, SCMD nu va participa oficial. Membrii SCMD pot participa insa, ca si pana acum, individual, ca cetateni, fara insemnele SCMD.

Pentru presa care a facut speculatii pe seama noastra, afirmam ca nu suntem nici organizatori, nici coorganizatori ai manifestatiilor din Piata Universitatii. Nimeni nu este organizator! Acolo se desfasoara o actiune spontana, declansata de lipsa de bun simt a autoritatilor, de calcarea in picioare de catre Putere, nu numai a drepturilor tuturor categoriilor socio-profesionale ci a insasi sperantei de viata a romanilor.

Oficial, SCMD isi asuma raspunderea pentru organizarea manifestarilor de protest din ziua de 24 ianuarie a.c., din Piata Victoriei si Str. Pangratti, a pichetarii pe termen lung a Palatului Cotroceni, cu incepere din data de 25 ianuarie a.c. si pentru toate manifestatiile din tara care s-au desfasurat déjà si se vor desfasura in continuare, legal, sub insemnele SCMD.

SCMD cere hotarat demisia presedintelui Romaniei, a Guvernului, a conducerii Televiziunii Antinationale, a conducerii Radioului Antinational si schimbarea majoritatii parlamentare, prin alegeri anticipate separate.

Pentru SCMD raul se numeste nu numai Traian Basescu ci toti cei care au votat la doua maini, impotriva Constitutiei si a cetatenilor: PDL, UDMR, UNPR si grupul reprezentantilor minoritatilor din Camera Deputatilor.

La viitoarele alegeri, in situatia in care vinovatii vor avea nerusinarea sa mai candideze, vom atrage atentia asupra lor, organizand inclusiv manifestatii de protest.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Strategia PDL pentru calmarea protestelor anti-Băsescu



Puterea a renunțat la planul de a reprima în forță manifestația anti-Băsescu din Piața Universității. Evaluările serviciilor secrete care au confirmat larga susținere populară pentru demiterea lui Băsescu și Boc au obligat strategii de la Cotroceni să treacă la planul B. Acesta este axat pe trei direcții: discreditarea manifestanților; fragmentarea protestului; epuizarea protestatarilor și stingerea pe cale naturală a fenomenului.

Manevre pentru discreditarea manifestanților

Pentru discreditarea manifestanților și delegitimarea protestului s-au folosit atât mesaje directe, cât și ale presei portocalii.

1. Lideri PDL cu oarecare popularitate (Pinalti, Prigoană) sau parlamentari (Cotoi-Crevasă, Daniela Dumitru) au lansat jigniri la adresa mitingiștilor, dar și chemări la dialog(!). Ideea era să se minimizeze importanța protestului, dar să se prezinte PDL ca o forță politică responsabilă, preocupată de calmarea ”străzii”.

2. România Liberă a identificat un huligan care spune ” vrem să-l răsturnăm pe Băsescu ca să luăm certificate de revoluționar”.

3. Adevărul analizează ”speciile” de protestatari, adică face o trimitere spre regnul animal, la fel ca Urban și viermii săi.

4. Hotnews și Evenimentul Zilei contabilizează numărul arestaților și insistă pe aspectele violente ale mitingului.

Fragmentarea protestului

Puterea a început să infiltreze susținători printre protestatari, cu două mesaje cheie: ”Nu vrem politizare/toată clasa politică e la fel” și ”Nu avem pe cine pune în loc”. Mesajele sunt preluate și de presa aservită regimului. Vlad Mixich, în Hotnews, vizează segmentul intelectualilor anti-Băsescu, cultivat de multă vreme de presa cameleon (afișează poziții anti-Băsescu/anti-corupție/anti-sistem, dar doar de fațadă, pentru a se activa cu mesaje cheie în momentele critice pentru regim). ”România la care visez e una fără culoare politică”, scrie Mixich, un vajnic propagandist al echipei Macovei- Tapalagă. EvZ atacă liderii PSD/PNL care au venit la miting. În presa portocalie se vorbește de confiscarea revoluției de către partide. Facebook-ul este plin de mesaje ale unor postaci care susțin că ”dacă prin absurd avem anticipate, pe cine punem în loc?”. Fragmentarea presupune:

1. Îndepărtarea intelectualilor de la proteste, prin identificarea și prezentarea exagerată a unor elemente marginale din mulțime, în presa Puterii.

2. Separarea protestatarilor de forțele politice care ar putea oferi ”ceva de pus în loc” și ar aduce un plus de manifestanți în Piață. Pentru asta se vor folosi atât propagandiști de studio (Ion Cristoiu îi reproșa lui Antonescu pripeala), cât și activiști infiltrați printre manifestanți.

3. Respingerea sindicatelor de către aceeași activiști infiltrați în piață, dar și presiuni la nivelul liderilor sindicali, șantajați cu dosare etc. ca să nu sprijine oficial protestul. Idem cu așa zișii reprezentanți ai societății civile.

4. Cumpărarea/amenințarea artiștilor care ar fi putut să vină în Piață, ca în 1990, pentru a menține atmosfera și a coagula mulțimile.

Epuizarea protestatarilor

1. Puterea caută o soluție pentru a-l readuce pe Raed Arafat la Ministerul Sănătății, demonstrând astfel că a rezolvat situația care a declanșat conflictul. De altfel, propagandiștii regimului au circumscris protestele doar la situația din Sănătate.

2. Traian Băsescu va lansa un mesaj de genul: m-am implicat prea mult, sperând să ajut, am tăcut în aceste zile ca să ascult societatea. Mi s-a dat o lecție! De acum, întâi voi explica reformele, apoi le voi aplica, doar cu sprijin popular etc.

3. În Piață, dar și în societate vor fi lansate mesaje de tip ”aștia sunt românii, nu reușesc să facă nimic până la capăt”, ”nimănui nu-i pasă, noi stăm degeaba aici”, ”politicienii nu au soluții”, ”ne vedem la vot”, ”suntem prea puțini ca să contăm”, iar pe măsură ce numărul participanților scade, Puterea va începe să pretindă din nou că are sprijin popular, prin sondaje falsificate.


mai mult ... http://alegerinefraudate.blogspot.com/2012/01/strategia-pdl-pentru-calmarea.html

marți, 17 ianuarie 2012

În atenţia membrilor SCMD

In situatia in care USL sau unul dintre partidele componente ale USL obtine aprobarea si organizeaza manifestatii legale, recomandam tuturor filialelor din Capitala si din tara sa sprijine aceste manifestii in mod organizat, purtand insemnele sindicatului, in baza protocoalelor de colaborare semnate anterior sau cu aceasta ocazie.

Daca alte formatiuni politice sau civice ne solicita acelasi sprijin, in situatia in care au aprobari legale, vom participa la manifestatii, purtand insemnele sindicatului, in baza acordurilor care se vor incheia la nivelul Comitetului Director sau al Birourilor Operative.

Daca nu vom fi solicitati, ramane la latitudinea fiecarui membru de sindicat, in calitate de cetatean, sa participe, in nume propriu (fara insemnele sindicatului) la orice miting sau manifestatie.

Recomandam tuturor Birourilor Operative teritoriale sa solicite aprobarile necesare pentru manifestatii de la Primarii, in localitatile in care isi desfasoara activitatea, sa invite formatiunile partenere (cu care au incheiate protocoale de colaborare) si alte organizatii civice la aceste actiuni si sa promoveze revendicarile noastre sintetizate astazi, 16.01.2012, in sedinta Consiliului National al Societatii Civile, astfel:

VOINTA SOCIETATII CIVILE ROMANESTI

Luand act de lichidarea democratiei constitutionale in Romania, prin desfiintarea in practica a deciziilor Legislativului si Puterii Judecatoresti, de catre Executiv,
Constatand incalcarea violenta a drepturilor omului, incepand cu dreptul la munca, la sanatate, la invatamant, la cultura, la un trai decent, la proprietatea dobandita si culminand cu dreptul la viata, de catre actuala Putere din Romania (presedinte, guvern, majoritatea parlamentara),
Suportand tot mai greu eludarea Constitutiei Romaniei si a legislatiei europene, batjocura la care actuala Putere din Romania supune toate categoriile de cetateni, indiferent de varsta, toate categoriile socio-profesionale,
Asistand consternati, la jaful sistematic la care suntem supusi ca cetateni si ca natiune, din partea unui regim dictatorial corupt,
NOI, sindicatele, fundatiile, uniunile, asociatiile, grupate in cadrul Consiliului National al Societatii Civile, am hotarat sa punem capat acestei stari de lucruri pentru a salva natiunea romana si statul numit Romania.
Vointa noastra este sa obtinem, prin orice mijloace legale, schimbarea regimului prin:
  1. Demisia presedintelui Romaniei
  2. Alegeri anticipate SEPARATE (locale, la 1 mai 2012, generale si prezidentiale la 1 sept. 2012)
  3. Luarea masurilor pentru interzicerea fraudarii alegerilor.
Pentru aceasta am organizat miscarea de protest din 24 ianuarie, care se va desfasura sub stindardul UNIRII IN ACTIUNE SI AL SOLIDARITATII SOCIETATII CIVILE ROMANESTI, zi in care vom transmite tuturor celor interesati, dar, in primul rand, clasei politice romanesti, spre adoptare, ca program politic de guvernare, cele 12 puncte care constituie Platforma Civica, dupa cum urmeaza:

1) Dreptul inalienabil si neingradit la munca decenta, fapt ce presupune:
a) Locuri de munca garantate, indiferent de varsta, persoanelor majore, prin contracte colective si individuale
b) Libertatea alegerii locului de munca
c) Salarii decente
d) Protectie sociala
e) Dialog social
f) Pensii decente
g) Alocatii pentru copii
h) Ajutoare sociale pentru persoane cu dizabilitati.
2) Dreptul inalienabil si nerestrictionat al cetateanului la proprietate mobila, imobila si de calitate (grad militar, titlu stiintific, pensie dobandita, drept de autor sau proprietate intelectuala, etc).
3) Dreptul inalienabil de proprietate al natiunii romane asupra solului, subsolului, apelor, spatiului maritim si aerian romanesc.
4) Dreptul la sanatate fapt ce presupune refacerea retelei de spitale si unitati medicale de stat, a productiei farmaceutice romanesti si interzicerea desfiintarii Institutului Cantacuzino.
5) Dreptul la educatie prin reforma invatamantului in interesul imediat si de perspectiva al natiunii romane, cu interzicerea stricta a politizarii acestuia.
6) Dreptul la justitie obiectiva prin interzicerea amestecului Executivului si politizarea actului de justitie, desfiintarea structurilor de politie politica de tip stalinist si a instrumentelor politice tip Curtea Constitutionala, ANI, DNA, CNSAS, etc.
7) Dreptul la cultura romaneasca si europeana, prin depolitizarea culturii si desfiintarea instrumentelor de tip stalinist gen CNA si ICR.
8) Dreptul la siguranta nationala, prin refacerea si depolitizarea completa a structurilor militare, de ordine publica, siguranta nationala, penitenciare, si reinvestirea in productia romaneasca de aparare.
9) Dreptul inalienabil al natiunii romane la un stat social, ca expresie a vointei si intereselor cetatenilor.
10) Dreptul la un guvern responsabil in fata natiunii.
11) Dreptul la reprezentare parlamentara corecta prin anularea restrictiilor de tip politie politica si “lustratiilor”, a actualului sistem electoral ticalos si interzicerea migratiei parlamentare.
12)Dreptul cetatenilor de a declansa procedura de suspendare a Presedintelui prin depunerea unui milion de semnaturi.

Noi nu cerem ajutor nimanui, noi ne exprimam vointa de a lichida un regim tiranic, antinational si corupt si afirmam lumii intregi, indiferent de interesele pe care le au unii si altii in Romania sau cu Romania, ca peste aceasta vointa nu se poate trece!

COMITETUL DIRECTOR AL SCMD
16.01.2012

vineri, 13 ianuarie 2012

Comunicat nr.1/12.01.2012 al Comitetului de organizare a manifestatiei din 24.01.2012


Conform calendarului stabilit şi aprobat de catre Comitetul Director al SCMD, în data de 24 ianuarie 2012, în Bucureşti, va avea loc o acţiune de protest, acţiune organizată, condusă şi desfăşurată de către membrii SCMD.
Dati clic aici pentru a vedea de ce SCMD organizeaza aceasta manifestatie publica.

În acest sens, vă transmitem „INSTRUCŢIUNI PRELIMINARE” în vederea organizării şi desfăşurării acţiunii, după cum urmează:

1. Acţiunea se va desfăşura în data de 24 ianuarie 2012, în Bucureşti, în intervalul de timp 09.00 – 17.00.
2. Acţiunea cuprinde două manifestări distincte, respectiv un miting de protest si un marş de protest.
2.1.Mitingul de protest se va desfăşura în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului României. Timp preconizat pentru miting: 1 – 1,5 ore. (interval de timp 11.30 – 13.00).
2.2. Concomitent cu desfăşurarea mitingului, o delegaţie a SCMD se va deplasa la sediul Guvernului României, pentru a depune o PETIŢIE, din partea membrilor noştri de sindicat.
2.3.Marşul de protest se va desfăşura pe itinerarul Piaţa Victoriei (sediul Guvernului României) – Televiziunea Romana. Timp preconizat pentru marş: 2 – 2,5 ore (interval de timp 13.30 -15.30/16.00.)
2.4. Concomitent cu afluirea participanţilor la locul de constituire a dispozitivului de marş (Piata Victoriei) o delegaţie a SCMD se va deplasa la Palatul Cotroceni, pentru a depune o PETIŢIE, din partea membrilor noştri de sindicat.

3. Alte detalii privind desfăşurarea marşului (itinerar complet de deplasare, organizarea coloanei, măsuri de ordine pe timpul deplasării etc) şi a mitingului vor fi anunţate tuturor filialelor, imediat după obţinerea aprobărilor legale de desfăşurare a acţiunii.

4. Având în vedere importanţa acţiunii noastre adresăm rugămintea ca la activitatea din Bucureşti să participe un număr cât mai mare de membri ai SCMD din ţară şi toti membrii SCMD din Municipiul Bucureşti şi jud. Ilfov.

5. Până la 15.01.2012, filialele sunt rugate să transmită Secretariatului General al SCMD numărul de persoane cu care intenţionează să facă deplasarea la Bucureşti, precum şi numărul de mijloace auto necesar deplasării acestora (autocare, microbuze). ATENŢIE: Pentru Filialele care nu transmit până la data stabilită datele solicitate, nu se mai poate asigura contravaloarea transportului.

6. Până la 22.01.2012, filialele sunt rugate să transmită Secretariatului General al SCMD tabele nominale cu participanţii, împuternicitul desemnat de filială care va conduce grupul de persoane: nume, prenume, telefon mobil, e-mail.

7. De buna organizare şi desfăşurare a afluirii şi defluirii participanţilor precum şi de organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de protest răspund Departamentul Organizare al SCMD şi Birourile Operative ale filialelor participante.

8. Detalii privind sosirea mijloacelor de transport din teritoriu, în Capitală, respectiv:
  • Ora limită de sosire.
  • Punctul de intrare în Capitală şi ora de constituire a coloanelor auto pentru deplasarea spre locul de debarcare (în apropierea Universităţii Naţionale de Apărare).
  • Delegaţii desemnaţi de Departamentul Organizare pentru întâmpinarea coloanelor auto (mijloacelor de transport).
  • Punctul de îmbarcare al participanţilor din teritoriu în mijloacele de transport cu care au făcut deplasarea.
  • Mijloace de identificare pe mijloacele auto de transport, s.a.
vor fi comunicate în timp operativ.

9. Modul de virare a banilor necesari achitării transportului va fi stabilit cu fiecare filială participantă, imediat după centralizarea datelor solicitate.

10. Fiecare filială participantă este răspunzătoare de semnele distinctive pe care le vor purta participanţii (veste albastre, şepcuţe) şi îşi vor confecţiona propriile benere. În funcţie de numărul de participanţi şi posibilităţile de confecţionare în Bucureşti a altor materiale (steguleţe, postere s.a) vor fi distribuite participanţilor la locul de constituire a coloanei de marş.

11. Preşedinţii de filiale vor stabili persoanele care doresc (şi sunt hotărâţi) să ia cuvântul la mitingul din Piaţa Victoriei. Adresăm rugămintea ca , cel târziu până pe data de 20.01.2012, aceste persoane să fie comunicate Secretariatului General al SCMD.

12. Participanţilor la acţiunea din 24 ianuarie 2012, le este interzis portul uniformei militare.

13.Alte elemente referitoare la desfăşurarea acţiunii, precum şi măsuri organizatorice de detaliu vor fi comunicate imediat după obţinerea aprobărilor legale.

VICEPRESEDINTE SCMD,
Col. (r) Tudor Marian

joi, 12 ianuarie 2012

Cosultati anexele din OUG 1 (situatia privind cuantumul soldelor de grad si soldelor de functie minime si tabelul cu salariul mediu anual) pentru a verifica daca decizia dvs. de revizuire a pensiei respecta macar aceste cifre minime, pentru perioadele de activitate "negasite" in arhive! ...






miercuri, 11 ianuarie 2012

O noua diversiune ticaloasa, marca MApN


In atentia tuturor “asistatilor” sau “beneficiarilor”, dar in special a celor “proveniti din structurile” MApN

In cursul zilei de ieri, 10.01.2012, MApN, prin ofiterii de serviciu ai Centrelor Militare Zonale a cheltuit scuipat, energie si bani, convocandu-va pe toti cei care ati primit decizii de revizuire, impreuna cu acestea (de parca nu ei le-ar fi trimis) si cu contestatiile dvs. (de parca nu ei le-ar fi primit déjà) la discutii inutile.

Este o noua diversiune, poate cea mai ordinara din seria celor incercate pana acum. Vi le reamintim:

1. Au dat legi contra naturii, cu caracter retroactiv, rapindu-ne natura juridica a pensiei, adica proprietatile numite grad si pensie militara, dreptul la munca, pana la 65 de ani si la asistenta medicala gratuita. Si au dezlantuit asupra noastra ilegala “recalculare”. Ca sa ne prosteasca, ne-au cerut tuturor cereri de recalculare, adica sa recunoastem, prin semnatura, noul statut de civil dependent de punctul de pensie. Dar s-au tradat, afirmand ca nu la cererea NATO am fost dati afara, ci la cererea noastra, prin semnatura. Ni s-a intrerupt cariera fiindca voiam bani. Atunci am inteles ca nu trebuie sa cerem si sa semnam nimic.

2. Vazand ca nu le tine figura cu cererile de recalculare, au incercat sa ne pacaleasca sa cerem noi, tot de la ei, adeverinte de venituri. Si pe acestea le-au “confundat” cu cererea de recalculare, Basescu anuntand ca, disciplinati, militarii sunt de acord cu ceea ce li se intampla. A urmat ofensiva noastra in tribunal si victoria de la 28 septembrie 2010, cand operatiunea numita recalculare a fost suspendata definitiv si executoriu.

3. Continuand ilegal recalcularea, au emis deciziile de pensie, nule de drept, de la sfarsitul lui decembrie 2010, lansand a treia diversiune, ca suspendarea HG 735/2010 nu se aplica tuturor (erga omnes) ci numai celor 7 de la Cluj, desi i-au lovit in reclculare si pe acestia. Mai tineti minte urletele domnilor Basescu, Oprea, Fratila si ale doamnei Lupu pe aceasta tema? Dar, la 7 ianuarie 2011, ICCJ ne-a dat dreptate.

4. Pana la data de 7 ianuarie 2011, a functionat in paralel cu cele trei diversiuni, cu incepere de la 6 octombrie 2009, diversiunea “nesimtitii cu pensii nesimtite de 20 de milioane” care viza atragerea urii intregii populatii impotriva purtatorilor de uniforma. Cu data de 7 ianuarie, au trecut la un nou tip de diversiune.

5. A cincea diversiune a fost OUG 1/2011 adoptata ulterior prin frauda ca lege. S-a declarat ca scopul ei este sa ne scuteasca sa mai producem singuri probe (adeverintele de salarii si venituri). In realitate, OUG 1/2011 incearca sa legitimeze deciziile nule de drept, luate pe recalculare.

6. In sprijinul revizuirii, au lansat diversiunea ca fac “dreptate in interiorul sistemului”. Nerecalculand nimic, pentru ca le trebuie 30 de ani si 8000 de operatori sa recalculeze corect, presupunand ca aceasta operatiune ar fi legala, au dat unora din burta pensii de la 3 la 100 de ori mai mari, fraierii uitand ca “nesimtirea” era cotata la “20 de milioane”, urmand ca aceste sume sa fie retrase ulterior ca foloase necuvenite din drepturi de pensie, prin operatiunea numita REGULARIZARE.

7. Tot pentru a sustine noua operatiune, au lansat diversiunea “pensiile sub 30 de milioane nu scad”. Aceasta diversiune avea ca scop sa-l acopere pe dl Oprea, care de doua ori, in ianuarie 2010, in prezenta mea, a lansat “nemuritorul” legamant: DACA O SINGURA PENSIE MILITARA VA SCADEA, EU IMI DAU DEMISIA! ASA IMI CER ONOAREA SI DEMNITATEA MEA DE MILITAR!”. Vorbe!

8. Pentru ca si pensiile sub 30 de milioane au fost facute tandari, pe ideea Basescului: “600 de lei daca are, un leu sa i se ia, da sa i se ia!” au lansat diversiunea “cariera militara completa”. Dar tuturor ne-au trecut in noile decizii masluite, indiferent in ce conditii si cand am iesit, chiar pe caz de boala, ca avem vechime de cotizare completa si ca am iesit la limita de varsta (acesta ca sa nu putem sa ne angajam la stat – legea functionarului public prevazand ca poti fi angajat pana in momentul in care primesti “o decizie de pensie, pentru limita de varsta”).

9. La MApN, spre deosebire de MAI si SRI, unde au fost mai prudenti (minciuna fiind raspandita aici pe cale de zvon, ca vor scoate HG-uri si OUG-uri separate si favorabile) s-a afisat pe site un tabel propagandistic si manipulator, conform caruia, la marea majoritate a militarilor, pensiile le ramaneau la fel sau le cresteau. Aceasta ca, pe langa batalia din interiorul sistemului (intre subofiteri, MM si ofiteri, intre cadre ale diferitelor arme, etc) victimele sa stea cuminti, sa nu mai sprijine SCMD, in asteptarea minunii.

10. In situatia in care SCMD a castigat mii de procese in prima instanta si peste 700 la Curtile de apel, cu hotarari definitive si irevocabile, prevazand intoarcerea pagubasilor la decizia initiala de pensie si la statutul initial, au lansat catre tribunale ordinul diversionist al respingerii actiunilor pentru “lipsa de obiect”.

11. Cum nu toti judecatorii s-au lasat santajati, chiar si sub amenintarea cu sanctiuni disciplinare si procesele au continuat sa fie castigate de SCMD, au lansat diversiunea RIL, cu complicitatea dnei Kovesi.

12. Cum ICCJ a respins RIL-ul, lasand la constiinta fiecarui judecator hotararile, au lansat imediat, cu complicitatea dintotdeauna a media obediente, diversiunea “pensii de lux” pe care tot ei le-au facut de “lux”, propagandistic.

13. A 13-a mare diversiune (cele mici nu le-am enumerat, pt ca au avut loc pe cale de consecinta, in cadrul marilor diversiuni) este aceasta lansata marti, 10.01.2012 – convocarea la Centrele Militare Zonale. Referitor la aceasta diversiune, cantarindu-mi bine cuvintele, intreb si afirm pe propria-mi raspundere: Daca m-ai facut din dl. Colonel (r) Popescu, civilul dl. Popescu, pastrand doar obligatiile mele la mobilizare, in caz de razboi sau calamitati, dar luandu-mi toate drepturile, pe ce baza ma convoci tu, Centru Militar, pe mine, dl. Popescu, care nu mai am nici o treaba cu tine, pe timp de pace? De ce incalci propria-ti lege magareasca (OUG 1/Legea 165/2011) si-mi ceri sa iti aduc acte, pe care ti-ai asumat obligatia sa le produci tu? Iti atrag atentia, domnule sef de Centru Militar ca ordinele trebuie sa fie legale pentru a fi executate. Anul trecut nu ai stiut ca exista o Lege a arhivelor conform careia nu tu, ci persoana juridica proprietara a arhivei poate sa-mi elibereze adeverinta de venit in urmatoarele conditii: cu aviz juridic, cu aviz financiar si copii ale tuturor documentelor utilizate. Ai fost in culpa, pentru ca ai executat prosteste o aberatie (caz penal). Astazi, domnule sef de Centru Militar, desi nu ai nici o competenta, ma chemi sa discutam un document emis de altul (Casa Sectoriala de Pensii) si nu de tine. De ce iti asumi raspunderea pe un alt caz penal? Nu stii ce prevede, incepand cu 2008, metodologia aplicarii legilor financiare? In cazul in care nu-mi gasesti un document, ai trei zile la dispozitie sa-l declari pierdut, dupa care sa treci in 30 de zile la reconstituire. Tu, detinator, nu eu! Iti asumi asa ceva, tovarase gradu? Vrei sa fii legat cand astia nu vor mai fi la Putere? Iti atrag atentia tie, tovarase sef de Centru Militar ca aceasta divesiune o pregateste pe urmatoarea.

14. A 14-a mare diversiune, in pregatire, prevede, in mintile crete ale corifeilor “Armatii” (dnii Maior si Chesnoiu, ca Igas nu stie sa scrie si sa citesca, s-au dovedit mai inteligenti si mai prudenti, pana in prezent) atragerea “beneficiarilor” la Centrele Militare, nu numai ca prin acceptul lor de a colabora eventual la refacerea ilegala a propriilor documente, sa se declare de acord cu cele ce li se intampla (acesta este obiectivul minor al diversiunii nr. 13) ci, trasi de limba sa declare pe proprie raspundere sau sa furnizeze date despre salariile compensatorii primite. Precizez ca este un ordin dat comandantilor UM si MU in acest sens, dar cum este haos in urma desfiintarilor si restructurarilor, se apeleaza si la marturia lui Gaga. Si mai precizez ca respectivele salarii compensatorii au fost date legal, ca si altor categorii socio-profesionale, in plus, la noi, conditionand integrarea fara revolte in NATO si ca au fost facute déjà tandari, prin impozitarea ilegala, in cazul meu, de exemplu, intre brutul acordat si netul primit fiind o diferenta de 40% (SCMD s-a infiintat, in primul rand, in 2009, pentru a va da in judecata in aceasta chestiune). In momentul in care tabloul salariilor compensatorii va fi complet, tovarasii propagandisti, in frunte cu tovarasul Fratila, vor porni la asalt la baioneta, cuvantul “nesimtit” fiind alaturat , din nou, la tema “pensionarii de lux”: “ia uitati-va si la nesimtitii astia, dupa ce ca au pensii de lux, au mai si fost platiti in avans, pe 10-15 ani, pentru munca neprestata, cu salarii in cuantum de ….”

Personal, v-as sfatui, dragi “beneficiari” ca, la invitatia de a merge degeaba din punct de vedere al interesului dvs., sa raspundeti la aceasta noua insulta adusa inteligentei noastre, cu romanescul “Mai cautati-ma ca poate ma gasiti!.., Eventual invitati-ma in scris, ca sa am proba in justitie!..” In ceea ce ma priveste, ca subiect al diversiunii minore ca pensia mi-ar fi crescut, afirmata public de tovarasul Fratila, raspunsul este ca o scadere de 6,5 milioane (conform tabelului postat pe site-ul MApN la 23 decembrie2011) fata de o scadere de 8,5 milioane (conform aceluiasi tabel, 3 luni mai devreme) tot scadere se cheama. Crestere s-o fi chemand in aritmetica d-soarei, deocamdata, Anastase Roberta. In nici un caz, Dogaru nu se vinde pe minus 6 milioane, asa cum s-a vandut BCR-ul pe minus 1,5 miliarde euro! In concluzie, l-as sfatui pe dl Fratila, prieteneste, sa aiba grija ca, din punct de vedere istoric, nimic nu este vesnic: nici regimul basescului, nici ramanerea domniei sale in activitate. Sa aiba grija unde emigreaza dupa iesirea la pensie, pentru ca mancand cu deosebita pasiune ceea ce-i place extrem de mult, dovada ca mananca in continuare, motiv pentru care a primit si gradul de contratorpilor, exista riscul ca dupa trecerea in rezerva, sa navigheze pe o mare de scuipat!...

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,

Col. (r) Mircea DOGARU

PS 1: Ii rugam pe toti “beneficiarii” de la MApN, MAI, SRI, etc., “multumiti” de noile masuri, sa faca un efort fizic si financiar si sa vina pe jos, cu bicicleta, masina, trenul, etc, la mitingul din 24 ianuarie a.c., in Bucuresti, Piata Victoriei, orele 12.00, pentru a exprima “stima noastra si mandria/ Boc, Basescu, Romania!”, onor Puterii.

PS 2: Mai oameni buni dupa ce v-au scos la pensie, va iau retroactiv din ele, astia vor sa va ia si salariile compensatorii inapoi!

Ii mai vreti? Ii mai votati?

Tabel cu revizuitele la MApN ... editie 23.12.2011


Dati clic aici, pentru a accesa tabelul. Acesta are 1480 pagini! Pentru a va gasi datele referitoare la dosarul dvs de pensie, procedati astfel:
  • asteptati sa se incarce noua pagina de internet (ignorati bannerele publicitare ca va spun ca sunteti castigatorul unui iPhone 4-nu veti castiga nimic dand clic pe oricare buton de pe suprafata acestora!)
  • dati clic in caseta de cautare din josul acestei pagini (cea in care scrie Search within document...)
  • scrieti in caseta nr. dosarului dvs. de pensie
  • dati clic pe lupa din aceeasi caseta
Rezultatul cautarii ar trebui sa apara imediat, intr-un dreptunghi negru (o inregistrare din tabel, care contine inclusiv nr. paginii din tabel, pe care se afla datele referitoare la pensia dumneavoastra).
Atentie!

Daca nu apare banda din josul paginii (cea care contine caseta de cautare) treceti cursorul mausului prin acea zona. Banda despre care v-am relatat se va ivi instantaneu!


Indiferent daca v-a crescut sau vi s-a diminuat pensia, va recomandam sa mai cititi odata, cu mare atentie, articolul presedintelui SCMD, postat pe pagina Comitetului Director a SCMD, intitulat "
S-a dat drumul deciziilor de revizuire!..."
Decizia finala este a dumneavoastra!