joi, 28 februarie 2013
Comunicate in valuri ale ANCMRR
Nr. 122 din 21.02.2013
Asociaţia
Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru
Ioan Cuza” (ANCMRR) este persoană juridică română de drept privat, de
utilitate publică, fără scop patrimonial, independentă, democratică,
apolitică, non profit şi deschisă, care cuprinde cadrele militare în
rezervă şi în retragere provenite din activitate în Armata României.
Asociaţia
este constituită pe principiul administrativ – teritorial cu 47 de
filiale şi 55 de subfiliale înglobând peste 35 000 de membrii.
Asociaţia
reprezintă şi apără drepturile şi interesele cadrelor militare în
rezervă şi în retragere precum şi ale familiilor acestora, cu
respectarea strictă a legislaţiei în vigoare şi a măsurilor luate de
instituţiile statului de drept referitoare la cadrele militare în
rezervă şi în retragere.
Conducerea
A.N.C.M.R.R. constată că pe parcursul unor emisiuni în care a existat
şi o tematică privind pensiile militare, unele personalităţi invitate nu
deţin informaţii corecte, fac aprecieri eronate, comentează unele
aspecte fără a avea o susţinere legală sau chiar fiind de rea credinţă.
Cu
regret constatăm că printre aceştia se află şi pensionari militari
care, deşi nu prea au avut de a face cu armata, lansează tot felul de
idei care mai de care mai ciudate, urmărind să şocheze şi să iasă cu
orice preţ în evidenţă.
Un astfel de personaj este col.(r) DOGARU MIRCEA.
Autoales
preşedinte al S.C.M.D., de mult timp emite tot felul de păreri care
sunt departe de problemele reale ale pensionarilor militari. Metodele
folosite de el în cadrul S.C.M.D. au la bază sintagma „Dezbină şi
Atacă”, verbiajul fără bază, fără acoperire, fără noimă, racolarea unor
membrii ai A.N.C.M.R.R. şi ai altor structuri asociative din cadrul
Sistemului de Apărare, Siguranţă Naţională şi Ordine Publică, forme de
protest impuse membrilor S.C.M.D. departe de structura morală a
rezervistului militar câştigată pe timpul executării serviciului militar
activ : ieşirile în stradă; proteste „spontane” sau
neautorizate; acţiuni huliganice ca : denigrarea uniformei militare,
jigniri grosolane a unor personalităţi din conducerea statului şi a
armatei, ameninţarea cu darea în judecată şi trimiterea „în penal” a
oricărei personalităţi care nu-i convenea, printre care şi împotriva
fostului ministru al Apărării Naţionale, Domnul GABRIEL OPREA.
Oare
a uitat că dacă nu era Domnul OPREA la conducerea M.Ap.N. „pensiile
nesimţite” categorisite astfel de cuplul de neagră amintire a domnilor
BOC -ŞEITAN ar fi fost reduse cu 19 – 69% ? A uitat că dacă Domnul
OPREA nu intervenea permanent, pe toate căile (comisii, guvern,
parlament, etc) toţi pensionarii militari, deşi şi-au dedicat toată
viața Armatei României până la sacrificiul suprem, 24 de ore din 24 prin
Jurământul Militar depus, ar fi rămas cu pensia din ianuarie 2011,
redusă cu 50%?
Chiar
şi în prezent acest colonel (r), prin acţiunile întreprinse nu face
altceva decât să menţină o stare de tensiune între cadrele militare în
rezervă şi în retragere şi cele din S.C.M.D. şi să susţină sus şi tare
ideea că „ suntem nişte asistaţi sociali” sau că „ni s-au luat gradele”,
deşi pe cuponul de pensie scrie clar „ Pensie Militară”
cu gradul militar înscris.
Ar fi interesant să fie întrebat cât „ajutor social” primeşte !
Cu
toate aceste menţiuni şi altele neamintite, continuă să facă turnee
zilnice la posturile de televiziune, erijându-se în „ salvatorul
tuturor pensionarilor militari”.
Un
alt exemplu pe care îl supunem atenţiei prin acest comunicat se referă
la prestaţia sub orice critică a fostului ministru al Apărării
Naţionale – Domnul CORNELIU DOBRIŢOIU, care, deşi apare ca fost ofiţer
activ şi pensionar militar, prestaţia sa lipsită de
profesionalism vis-a-vis de problemele existente privind pensiile
militare a jignit marea masă de a rezerviştilor militari, a dovedit
lipsă de respect faţă de camarazii de armă.
În
scurta perioadă cât a fost în funcţia de ministru al Apărării a reuşit
să inflameze situaţia pensionarilor militari care au fost şi sunt
bulversaţi de unele afirmaţii şi acţiuni ale sale, subordonând Armata
,,politicului”:
-
„A reuşit” să învrăjbească pensionarii militari între ei favorizând
acţiunile S.C.M.D. şi tratând cu indiferenţă pe cei peste 35.000 de
pensionari militari din A.N.C.M.R.R. precum şi pe cei din alte
structuri asociative proveniţi din M.Ap.N;
-
A solicitat suspect de repede Auditarea M.Ap.N. privind modul de
recalculare şi revizuire a pensiilor în loc să constituie mai întâi o
comisie în cadrul M.Ap.N. care să verifice situaţia existentă : „vino tu
Audit şi fă-ţi treaba că eu nu sunt în stare”! :
-
De curând, ca preşedinte al Comisiei pentru Apărare, Siguranţă
Naţională şi Ordine Publică din Senat, a convocat la această Cameră a
Parlamentului preşedinţii unor filiale ale S.C.M.D., tratând cu
indiferenţă celelalte structuri asociative provenite din M.Ap.N.
Precizăm
că în perioada cât Domnul DOBRIȚOIU a fost ministru al Apărării
Naţionale conducerea ANCMRR a solicitat de nenumărate ori să fie
primită pentru a se prezenta şi ai aduce la cunoştinţă activităţile
principale ale Asociaţiei.
NU A FOST PRIMITĂ NICIODATĂ !
Întrebat
cum crede că se pot procura sumele de bani ce ar urma să se asigure
pentru pensionarii militari cu veniturile diminuate, Domnul DOBRIȚOIU a
declarat că „acestea să fie deduse din pensiile militare care au fost
mărite în mod fraudulos”!!! Ciudat mod de a gândi!
Domnul
DOBRIȚOIU susţine că „mii de dosare sunt calculate greşit”, iar
col.(r) DOGARU şi ai lui susţin că „mii de pensii sunt stabilite în mod
fraudulos” .
Iată
în ce ministru al Apărării şi-au pus rezerviştii militari speranţa
rezolvării problemei pensiilor şi asigurarea unui trai decent în ultima
parte a vieţii !
Referitor la modul de calculare a pensiilor ne permitem să facem următoarele precizări :
Perioada
de revizuire a pensiilor fiind foarte scurtă (ianuarie – iunie 2011) și
un volum de muncă foarte mare, au dus la apariția și a unor erori; dar
din aceasta nu se poate trage concluzia că operațiunea ar fi fost
ilegală și frauduloasă.
Pentru
remedierea acestora în O.U.G. 1/2011 s-a prevăzut ca perioada de
verificare şi corectare a deciziilor de pensie să fie până la
31.12.2013.
În
ceea ce priveşte pensionarii cărora li s-au diminuat pensiile, precizăm
că ANCMRR se asociază cu aceştia, acţionând şi pe linie juridică pentru
repunerea în drepturile câştigate.
Convinşi
fiind că mai sunt şi alte cazuri de intervenţii avute în mass-media,
când unele cadre militare în rezervă sau în retragere au prezentat date
şi informaţii eronate sau tendenţioase, prin acest comunicat dorim să
vă transmitem rugămintea ca la emisiunile radio şi t.v., presa scrisă
sau cea electronică ce vor mai avea ca tematică pensiile militare, să
fie invitate personalităţi cu competenţa şi profesionalismul impuse de
această tematică deosebit de delicată şi complexă.
În
acest sens, vă informăm că suntem disponibili să oferim informaţii şi
date pertinente, de bun simţ având la bază actele normative specifice,
aşa cum am procedat de fiecare dată când ne-am adresat organelor
centrale ale statului în numele celor peste 35.000 de membri ai ANCMRR
BIROUL PERMANENT CENTRAL
Nr. 123 din 27.02.2013
Asociaţia
Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru
Ioan Cuza” (A.N.C.M.R.R.) salută declaraţiile premierului Victor Ponta
şi ale ministrului Apărării, Mircea Duşa, privind păstrarea nivelului
actual al pensiilor militare şi respingerea speculaţiilor privind o
eventuală recalculare a acestora.
În
egală măsură, ANCMRR îşi exprimă profunda dezamăgire faţă de cei care,
din rea credinţă sau din interes vor să dezinformeze opinia publică în
legătură cu rezultatele recalculării pensiilor din sistemul de Apărare,
Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.
În ciuda faptului că, potrivit datelor oficiale, peste 90% din pensiile militare au crescut,
există voci care pun sub semnul întrebării aceste rezultate şi care
insistă pentru revenirea la pensiile anterioare, adică la pensii mai
mici pentru militari. Din
nefericire, printre cei care susţin un astfel de punct de vedere se
numără şi foşti purtători ai uniformei Armatei Române, cel mai vocal
fiind col.(r) DOGARU MIRCEA, care dorește ca pensiile militare să scadă. Constatăm
cu tristeţe că, în loc să lupte pentru camarazii săi, col.(r) Dogaru
luptă împotriva pensionarilor militari, a celor care au slujit ţara o
viaţă întreagă fără să facă niciun compromis, nicio înţelegere şi nicio
intervenţie pentru ieşirea la pensie anticipată sau pentru alte
facilităţi de care unii au profitat din plin.
De
fapt, acesta a fost şi sensul recalculării pensiilor militare, aşa cum a
fost impus de domnul Gabriel Oprea în perioada când a condus Ministerul
Apărării Naţionale. Nu trebuie uitat că prima formă a metodologiei de
calcul ar fi dus la o scădere a tuturor pensiilor din sistem cu procente
cuprinse între 19 şi 69%. Prin eforturile făcute de ministrul Oprea,
împreună cu un colectiv format din militari din toate structurile,
împreună cu specialiști din ministerul justiției, ministerul muncii și
cel al finanțelor, au crescut pensiile celor care au avut carieră
completă şi care au slujit Armata din plin. Cele 10% din pensii care nu
au crescut aparţin militarilor care, nu din vina lor, au ieşit la pensie
mai devreme, pentru ca România să îndeplinească exigenţele admiterii în
NATO. Însă şi sacrificiul acestora a fost răsplătit la momentul
respectiv prin salarii compensatorii corecte.
Considerăm
că situaţia actuală a pensiilor militare este una corectă faţă de
militari, impunând un principiu sănătos în sistem, şi anume, la stagiu
egal, pensie egală. Vechea lege crea inechităţi între cei care au
ieşit la pensie în anii 80 sau 90 şi cei pensionaţi în anii 2000.
Astfel, doi ofiţeri cu cariere perfect identice aveau pensii diferite,
în funcţie de anul pensionarii. Noua lege elimină astfel de discrepanţe
şi impune un mod corect şi unitar de stabilire a pensiilor militare.
În
aceste condiţii, facem apel la toţi camarazii noştri să nu se lase
dezinformaţi şi manipulaţi de către dezertorii morali ai Armatei Române,
cei care de dragul pensiei lor vor să sacrifice pensiile tuturor
celorlalţi. Col (r)
Dogaru este cunoscut mai degrabă pentru amestecarea instituţiei pe care o
conduce în tot felul de acţiuni conotate politic, ceea ce este contrar
spiritului militar. Un exemplu de impostură morală este că acest colonel
(r), susţine că „pensionarii militari sunt asistaţi sociali” şi că
„s-au luat gradele”, deşi pe cuponul de pensie scrie clar „ Pensie
Militară” cu gradul militar înscris.
De
asemenea, col (r) Dogaru este conoscut pentru maniera incorectă prin
care încearcă să racoleze membri şi să dezbine celelalte asociaţii din
sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Acţiunile
col (r) Dogaru şi, din păcate, şi ale fostului ministru Corneliu
Dobriţoiu, nu fac altceva decât să perpetueze îngrijorări nefondate şi
tensiuni inutile între pensionarii militari. De altfel, nu este deloc o
întâmplare că fostul ministru a întreţinut, din interes politic, o
relaţie privilegată cu asociaţia condusă de col (r) Dogaru, tratând cu
indiferenţă şi chiar lipsă de respect orice altă instituţie
reprezentativă din sistem.
În
concluzie, A.N.C.M.R.R. face apel la instituţiile de presă să activeze
potrivit codului profesional şi de conduită al jurnalistului şi să
prezinte obiectiv faptele, fără a favoriza perpetuarea unor minciuni
şi manipulări puse la cale de tot felul de pretinşi reprezentaţi ai
pensionarilor militari. Situaţia pensiilor este una cunoscută, asumată
oficial de Minister şi de Armată, iar cea mai bună sursă de informare în
acest sens o reprezintă instituţiile statului, precum şi cele câteva
zeci de mii de pensionari militari ale căror pensii au crescut în urma
recalculării. În acest sens, vă informăm că suntem la dispoziţia tuturor
instituţiilor de presă pentru a oferi informaţii şi date pertinente,
având la bază actele normative specifice, precum şi situaţia concretă a
pensionarilor care fac parte din Asociaţie.
Asociaţia
Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru
Ioan Cuza” (ANCMRR) este persoană juridică română de utilitate publică,
fără scop patrimonial, democratică și apolitică, non profit şi deschisă,
care cuprinde cadrele militare în rezervă şi în retragere din Armata
României. Asociaţia este constituită pe principiul
administrativ-teritorial, având 47 de filiale şi 55 de subfiliale,
grupând astfel peste 35.000 de membri. Asociația reprezintă şi apără
drepturile şi interesele cadrelor militare în rezervă şi în retragere
precum şi ale familiilor acestora.
BIROUL PERMANENT CENTRAL